Director de școală despre proiectul pilot „O masă caldă pentru elevi”: A fost gândit propagandistic / Care este explicația

Director de școală despre proiectul pilot „O masă caldă pentru elevi: A fost gândit propagandistic / Care este explicația
Publicat: 28/01/2020, 17:47

Mircea Bertea a declarat, marți, corespondentului Mediafax, că școala a primit niște fonduri pentru proiectul pilot „O masă caldă pentru elevi”, iar celor din conducere li s-a transmis să se descurce.

„Noi suntem de la început în proiectul pilot «O masă caldă pentru elevi», lansat în 2016, singurii din Cluj. Problema e că nu a fost un proiect pilot în sensul bun al cuvântului. Un proiect pilot presupune identificarea zonelor de risc, să știi ce trebuie să faci, să ai etape, să urmărești și să optimizezi, or nouă ni s-au dat niște fonduri și ni s-a spus să ne descurcăm. Am fost un exemplu de cum se poate face ceva când, de fapt, nu se poate. Au fost oameni care au știut, cel puțin cei care au lucrat la metodologie, ce trebuie, dar cred că proiectul a fost gândit propagandistic, s-a lansat o idee, să facem ceva, ca în Vest, dar problema este că acordăm suport alimentar, dar nu acordăm suport celor care acordă suportul alimentar”, a spus Bertea.

Potrivit acestuia, inițiatorii proiectului nu au verificat nici măcar baza de date cu numărul de elevi, astfel că în primul an de implementare s-au primit fonduri doar pentru jumătate din elevii colegiului clujean, astfel că s-a acordat masa caldă gratuită doar copiilor de la grădiniță și celor din clasele primare și gimnaziale.

„Proiectul a început cu 5 luni întârziere din cauza metodologiei, care este extrem de complicată, a licitațiilor și a problemelor igienico-sanitare. Dacă la noi, care avem cantină școlară și tot ce trebuie, a fost greu, ce să zic de școlile din mediul rural… Proiectul nu a prevăzut și dublarea personalului de la cantină, aveam un personal angajat pentru servirea a maximum 200 de elevi de la internat, bucătar, ajutor de bucătar și femeie de serviciu. A trebuit să servim masa pentru 600 de elevi, să triplăm activitatea, cu același personal. Ulterior am detașat personal, i-am trimis la cursuri”, a explicat directorul Colegiului Pedagogic „Gheorghe Lazăr”.

Acesta a subliniat că a fost nevoie de reorganizarea activității profesorilor ca să poată să îi însoțească pe elevi la masă, deși proiectul nu a prevăzut masa caldă și pentru diriginți și învățători.

„Nimic din ceea ce înseamnă logistică, oameni mai mulți, baza materială, veselă, încă o linie de servire, nimic nu era asigurat prin proiect. Trebuia să stăm să ne gândim de ce avem nevoie și apoi să spunem ce trebuie făcut, dacă vrem să facem proiect-pilot. A fost și problema licitațiilor, pentru că vorbim de sume foarte mari, de alimente luate de pe SEAP, dar sunt școli care, poate, nu au contabil. În plus, am avut controale, pentru că de controlat știu să te controleze, dar să te ajute, mai puțin”, a subliniat Mircea Bertea.

Colegiul Pedagogic „Gheorghe Lazăr” Cluj-Napoca a primit sprijin de la Primăria Cluj-Napoca pentru suplimentarea sumei alocată mesei copiilor, de la 7 lei, la 10 lei, pentru trei felurii, iar, ulterior, și Guvernul a aprobat majorarea sumei.

„Am avut, luni, o întâlnire la Ministerul Educației, cu directori și cu un secretar de stat pe tema acestui proiect în condițiile în care actualul Guvern a angajat o pilotare așa cum trebuie făcută, cu extinderea mesei calde. Sperăm ca actualul Guvern să țină cont de solicitările noastre, să spunem exact de ce avem nevoie, să ni se suplimenteze personalul de la cantină, să se aprobe masa și pentru cadrele didactice, și să trecem la a pilota cu adevărat. Dacă noi nu am fi depășit problemele întâmpinate, proiectul era mort de la început, a fost mai mult o ambiție de-a noastră să îl continuăm”, a mai spus Mircea Bertea.

Directorul Colegiului Pedagogic „Gheorghe Lazăr” Cluj-Napoca a avertizat că dacă nu se va ține cont de observațiile înaintate iar situația va rămâne așa, în ședința Consiliului de Administrație al școlii se va decide ca masa caldă să fie acordată doar elevilor de la internat, nu și celorlalți.

„Uman, moral, nu mai putem continua așa. Oamenii pleacă și nu mai găsești alții. Există riscul ca acest proiect pilot să se închidă”, a menționat Bertea.

Printre propunerile înaintate Guvernului se numără revizuirea listei școlilor care au intrat în acest proiect, apoi să aibă loc o discuție cu directorii unităților școlare care rămân și să fie întrebați de ce au nevoie, după care să fie continuat proiectul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
A murit bărbatul cu primul transplant de rinichi de porc modificat genetic din lume
×